Cercetătorii americani au reuşit să creeze femeia de Neanderthal, folosindu-se de nişte probe ADN din oase preistorice.
Ce-i drept femeia de acum 43.000 nu era prea frumoasa si drept sa iti spun nu m-ar deranjat sa fiu manca de ea daca ar fi trebuit sa o iau de nevasta .Mai bine mancat decat sotul ei .
Wilma, după cum a fost botezată femeia de Neanderthal care a avut un trecut tragic, fiind mâncată de vie de contemporanii ei de acum 43.000 de ani, avea părul roşu şi tenul alb, informează Daily Mail. Având în vedere faptul că o mare parte din triburile strămoşilor erau canibale, e posibil ca şi Wilma să fi fost la fel.
Conform antropologilor, femeia de acum 43.000 de ani era o vânătoare adevărată, ucigând cot la cot cu bărbaţii de o seamă cu ea. Orientarea canibală a acesteia şi a triburilor preistorice era dată inclusiv de faptul că mijloacele rudimentare de luptă cu fiarele preistorice făceau ca omul să piardă adesea în lupta cu natura. Atunci triburile ajungeau să se mănânce între ele. Şi cum femeile erau deosebit de importante în perpetuarea speciei, acestea ajungeau să îşi mănânce bărbaţii care nu mai erau de folos.
Adevarul ca la cat de lenesi sunt barbatii au preferat sa fie mancati decat sa se duca ei sa vaneze.
De fapt,acum in spirit de gluma,si in ziua de azi barbatii sunt mancati de catre femei ... de bani si de altele ...Eu nu am bani asa ca ajungand un barbat care nu sunt de folos sper sa nu fiu mancat ....SPER
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu